Despre
Istorie
Departamentul de PR al Uniunii Naționale a Studenților din România a fost înființat în luna august a anului 2019 odată cu nevoia de revitalizare a imaginii federației. Fiind nevoie de oameni pasionați sau dornici de a învăța tehnici și noțiuni din domeniu, organizațiile membre UNSR au contribuit la prima sesiune de recrutare cu studenți interesați de voluntariat la un nivel mai ridicat.
Începând cu un grup de WhatsApp, un Google Drive cu o mână de documente, printre care o planificare într-un Google Doc sub formă „primitivă” și câteva foldere, departamentul a început să funcționeze greu și cu probleme tipice oricărui început.
Cum stăm acum?
În momentul actual avem constant un număr îmbucurător de voluntari care activează în cadrul echipelor și proiectelor noastre naționale.
Pe lângă activitatea normală a echipelor pentru contentul specific platformelor noastre de social media, voluntarii se implică în proiecte născute în interiorul departamentului precum clipuri specifice unor zile naționale/internaționale, platforme specifice evenimentelor federației sau dedicate studenților, giveaway-uri și campanii de informare/promovare/conștientizare.
Ne bucurăm și alimentează gândul că suntem cel mai activ departament al federației, iar acest fapt este posibil doar datorită vouă.
Misiunea noastră
La fel ca orice departament de PR a unei organizații, misiunea noastră se împarte în două:
- îmbunătățirea constantă a imaginii federației prin comunicare atentă, promovare corectă și evitarea sau soluționarea imediată a situațiilor de criză;
- soluționarea problemelor legate de imagine și promovare ale organizațiilor membre UNSR prin consultanță sau campanii comune.
Singurul factor care face ca aceste lucruri să se întâmple sau nu sunt voluntarii departamentului. Aceștia se autopropun sau sunt selectați pentru diferite proiecte și echipe speciale.
Conducerea
Întâlnește conducerea departamentului tău și nu te sfii să intri în contact cu ei dacă ai o întrebare/problemă/nevoie. Fii sigur întâi că știi la cine să apelezi în funcție de subiectul pe care dorești să îl abordezi.
Antonio Hachi
Student la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea , Program de studii , anul
Cristina Andrei
Studentă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Facultatea de Drept, Program de studii , anul
Andreea Roșca
Studentă la Universitatea Politehnică București, Facultatea , Program de studii , anul
Teodor Munteanu (Tedy)
Student la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Alexandra Ciucă
Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Bianca Gheorghișan
Studentă la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Program de studii , anul IV
Larisa Ciulei
Studentă la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Program de studii Comunicare și Relații Publice, anul IV
Nicoleta Iliescu
Studentă la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea , Program de studii , anul
Andra Colober
(Social Media Editing)
Studentă la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Program de studii Comunicare și Relații Publice, anul IV
Bianca Dumitru
Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Alexandru Lehăduș
Student la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Luiza Ionescu
Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Diana Mirea
Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Post Vacant
Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!
Post Vacant
Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!
Elena Fotu
Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul
Post Vacant
Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!
Istoric Directori
Ai o idee? Ne-ar plăcea să o auzim!
Ai o idee de postare/campanie/proiect? Trimite-ne ideea pe adresa de mail a departamentului urmărind să ne descrii cât mai bine esența și țelul. Ideea va fi discutată în conducerea departamentului și apoi vei fi contactat pentru discuții în cazul în care aceasta are potențial.