Despre

Istorie

Departamentul de PR al Uniunii Naționale a Studenților din România a fost înființat în luna august a anului 2019 odată cu nevoia de revitalizare a imaginii federației. Fiind nevoie de oameni pasionați sau dornici de a învăța tehnici și noțiuni din domeniu, organizațiile membre UNSR au contribuit la prima sesiune de recrutare cu studenți interesați de voluntariat la un nivel mai ridicat.

Începând cu un grup de WhatsApp, un Google Drive cu o mână de documente, printre care o planificare într-un Google Doc sub formă „primitivă” și câteva foldere, departamentul a început să funcționeze greu și cu probleme tipice oricărui început.

Cum stăm acum?

În momentul actual avem constant un număr îmbucurător de voluntari care activează în cadrul echipelor și proiectelor noastre naționale.

Pe lângă activitatea normală a echipelor pentru contentul specific platformelor noastre de social media, voluntarii se implică în proiecte născute în interiorul departamentului precum clipuri specifice unor zile naționale/internaționale, platforme specifice evenimentelor federației sau dedicate studenților, giveaway-uri și campanii de informare/promovare/conștientizare. 

Ne bucurăm și alimentează gândul că suntem cel mai activ departament al federației, iar acest fapt este posibil doar datorită vouă. 

Misiunea noastră

La fel ca orice departament de PR a unei organizații, misiunea noastră se împarte în două:

  • îmbunătățirea constantă a imaginii federației prin comunicare atentă, promovare corectă și evitarea sau soluționarea imediată a situațiilor de criză;
  • soluționarea problemelor legate de imagine și promovare ale organizațiilor membre UNSR prin consultanță sau campanii comune.

 

Singurul factor care face ca aceste lucruri să se întâmple sau nu sunt voluntarii departamentului. Aceștia se autopropun sau sunt selectați pentru diferite proiecte și echipe speciale.

Conducerea

Întâlnește conducerea departamentului tău și nu te sfii să intri în contact cu ei dacă ai o întrebare/problemă/nevoie. Fii sigur întâi că știi la cine să apelezi în funcție de subiectul pe care dorești să îl abordezi.

Antonio Hachi

Director

Student la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea , Program de studii , anul 

Cristina Andrei

Asistent Manager

Studentă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Facultatea de Drept, Program de studii , anul 

Andreea Roșca

Secretar General

Studentă la Universitatea Politehnică București, Facultatea , Program de studii , anul 

Teodor Munteanu (Tedy)

Secretar Adjunct

Student la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Alexandra Ciucă

Secretar Adjunct

Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Bianca Gheorghișan

Coordonator Copywriting

Studentă la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Program de studii , anul IV

Larisa Ciulei

Asistent Coordonator Copywriting

Studentă la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Program de studii Comunicare și Relații Publice, anul IV

Nicoleta Iliescu

Asistent Coordonator Blogging

Studentă la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea , Program de studii , anul 

Andra Colober

Coordonator SME
(Social Media Editing)

Studentă la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Program de studii Comunicare și Relații Publice, anul IV

Bianca Dumitru

Asistent Coordonator Instagram

Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Alexandru Lehăduș

Asistent Coordonator Facebook

Student la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Luiza Ionescu

Coordonator Media

Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Diana Mirea

Asistent Coordonator Grafică

Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Post Vacant

Asistent Coordonator Editare Video

Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!

Post Vacant

Asistent Coordonator Foto/Video

Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!

Elena Fotu

Coordonator Proiecte

Studentă la Politehnica București, Facultatea , Program de studii , anul 

Post Vacant

Asistent Coordonator Proiecte

Dorești să aplici pentru acest post? Aplică acum sau spune-i unui prieten care ar fi interesat! Aplică aici!

Istoric Directori

119702249_3239312532823599_1402969218043258491_n

Alexandru Chetroiu

Fondator & Director (2019 – 2022)

Vicepreședinte PR (2022 – prezent)

157174899_2317507735059206_2053145292610609001_n (1)

Antonio Hachi

Director (2022 – prezent)

Ai o idee? Ne-ar plăcea să o auzim!

Ai o idee de postare/campanie/proiect? Trimite-ne ideea pe adresa de mail a departamentului urmărind să ne descrii cât mai bine esența și țelul. Ideea va fi discutată în conducerea departamentului și apoi vei fi contactat pentru discuții în cazul în care aceasta are potențial.